Mamele cu COVID-19 din Moldova nu sunt separate de bebeluşi la maternitate

PRIMEȘTE ACTUALIZĂRILE DIRECT ÎN VIBER SAU TELEGRAM

În aceste condiţii, şi moaşele din cadrul maternităţii nr. 2 din Capitală, singura din ţară cu profil COVID-19, sunt expuse unui risc mare de infectare cu noul tip de coronavirus. Până acum, în această instituţie au născut 50 de femei infectate.

„Stăm în combinezoanele astea şi nu poţi respira, când ieşi de la o naştere, eşti toată boţită după măştile şi ecranele care le purtăm. Trebuie să mergi să schimbi toată lenjeria de pe tine. Da, este greu, dar ce să facem? Aşa-i viaţa, trecem şi prin asta”, a povestit moaşa de la maternitatea nr. 2, Ludmila Canţer.

Directorul instituţiei, Tatiana Gutium, susţine că personalul medical respectă cu stricteţe normele de igienă, iar, până în prezent, la maternitatea nr. 2 nu a fost infectat niciun medic cu noul tip de coronavirus. În prezent, aici sunt internate 8 mămici diagnosticate cu COVID-19.

„Este o perioadă care de peste tot poţi să te contaminezi. Din momentul în care ele sunt internate la noi în maternitate, li se oferă o atenţie specială. Sunt momente de teamă, de frică. Noi încercăm să facem faţă, le încurajăm, le acordăm atenţie”, a afirmat Tatiana Gutium.

Potrivit unui protocol emis de Ministerul Sănătăţii, proaspetele mămici diagnosticate cu COVID-19 nu sunt separate de bebeluşii lor. În document este indicat faptul că beneficiile alăptării depășesc riscul transmiterii prin laptele matern. În România, de exemplu, în protocolul privind monitorizarea proaspetelor mămici diagnosticate cu COVID-19, este recomandată izolarea nou-născutului de mama infectată.

Sursa

Scroll to Top