O asistentă personală a fiicei preşedintelui SUA, infectată cu COVID-19

PRIMEȘTE ACTUALIZĂRILE DIRECT ÎN VIBER SAU TELEGRAM

Citând o sursă anonimă, CNN afirmă că asistenta, angajată personală a fiicei preşedintelui Donald Trump, nu a mai intrat în contact cu Ivanka Trump de câteva săptămâni. Ivanka şi soţul ei Jared Kushner – ambii având funcţii de consilieri ai preşedintelui Statelor Unite – au fost testaţi pentru coronavirus, iar rezultatele au fost negative, menţionează Xinhua, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Tot vineri, s-a confirmat că este contaminată cu coronavirus Katie Miller, purtătoarea de cuvânt a vicepreşedintelui Mike Pence. Acesta fusese testat joi, odată cu preşedintele Trump, şi nu era infectat.

Donald Trump a susţinut vineri că nu este îngrijorat, dar a adăugat că va fi testat zilnic şi că la Casa Albă s-au luat „măsuri ferme de precauţie”. Secretara de presă a Casei Albe, Kayleigh McEnany, a declarat în aceeaşi zi că se acţionează pentru evitarea contaminării personalului preşedinţiei Statelor Unite

Sursa

Scroll to Top